Piatra Mâței este un monument natural spectaculos, format din ziduri uriaşe şi pereţi verticali situate pe malul stâng al Râmnicului la Jitia,
nu departe de confluenţa Râmnicului Sărat cu Sărăţelul.
Eroziunea diferenţială a desfăcut versantul într-o succesiune de ziduri ciclopice paralele ruiniforme, supuse proceselor de alterare şi spălare.
Legendă Piatra Mâței
Demult, pe locurile unde se află astăzi Jitia, era o pădure mare care se întindea până la apa Râmnicului. Pe malul stâng al râului, unde se află biserica azi, era un schit de călugări.
Puţinii locuitori trăiau împrăştiaţi prin poienile munţilor din jur.
Pe dealul de lângă schitul Jitiei se afla o stână, iar printre ciobani era şi un copil de 14 -15 ani.
Într-o zi, ciobănelul a scăpat caprele într-un loc plin de mărăciniş şi stânci, care se termina cu o prăpastie imensă ce dădea în apa Râmnicului.
Pe atunci se credea că acela este un loc periculos, deoarece noaptea se auzeau zgomote ciudate.
Alţii credeau că este un loc bântuit unde se făceau păreri şi se fereau să treacă pe acolo.
Ciobănaşul, neavând curajul să se ducă la baciul stânii fără capre, s-a dus printre stânci să le caute, având în mână un toporaş.
După un timp a găsit caprele, dar a fost atacat de o mulţime de pisici sălbatice.
Se spune că o parte din capre ar fi căzut în prăpastie, iar băiatul rănit şi speriat s-a întors într-un târziu la stână.
Unii povesteau că băiatul ar fi fost lecuit de o bătrână, care l-ar fi înfăşurat într-o bucată de pânză de in, îmuiată în miere de albine.
Alţii spuneau că ar fi murit după acea întâmplare.
Tatăl băiatului a început de atunci să meşterească toporaşe cu coada lungă şi cine trecea pe la stână,
primea unul pentru a se putea apăra de sălbăticiuni.
De atunci, oamenii au denumit stâncile de lângă apa Râmnicului Pietrele Mâţei, iar dealului pe care s-a aflat stâna,
i-au spus Toporaşul în amintirea celor petrecute.
